luni, 30 ianuarie 2012

Salata de cartofi cu oua


O reteta de Rachel Lane, din cartea Doar 5 ingrediente... rapida si care o sa va uimeasca invitatii cu siguranta. Reteta eu am facut-o ochiometric, insa o sa va dau cantitatile originale, cele care apar in carte.

Ingrediente:
1 kg de cartofi
6 oua mari
125 g nuci
2 linguri de capere conservate in sare
180 ml maioneza


Cartofii se pun la fiert in coaja, ouale se fierb si ele 6 minute.

Atat cartofii cat si ouale, se scurg, se curata si se lasa la racit. Ouale s etaie in jumatate, cartofii in cuburi mai mari

Caperele se spala sub jet de apa si si adauga peste. Adaugam si nucile si maioneza, amestecam putin, cu grija, sa nu se zdrobeasca ouale, dupa care punem o ora la rece.


Dupa parerea mea, ar merge mai bine maioneza amestecata cu putina smantana ca sa fie ceva mai fluida pentru ca altfel da o consistenta usor lipicioasa si se amesteca mai greu.

marți, 24 ianuarie 2012

Unde gasesc asa ceva??


De ceva vreme am vazut pe net mai multe ustensile, sa le spunem, cu care putem sa facem paste acasa sub diferite forme. Ei jucaria asta eu o caut de ceva vreme si nu dau de ea. Pe la italieni o gasesti si e la un pret foarte mic, dar la noi ...niMIC :P Am incercat si pe la targurile din astea traditionale cu olarit si chestii cioplite, dar se uitau la mine ca la felul 13 cand intrebam.

Ce poate face jucaria asta???

Vedeti in imaginile de mai jos... asa ca daca e cineva care poate sa imi dea un indiciu cu un loc de unde as putea sa cumpar as fi recunoscatoare :)

Acele paste sub forma de rulouri se numesc garganelli, asa ca daca nu gasesc varianta originala,, cred ca o sa incerc o varianta pur romaneasca, pastefacute pe spata de razboi de tesut de la bunica :P





luni, 23 ianuarie 2012

Rulouri cu glazura de ciocolata si cocos


Din categoria bunatati primite de Craciun, face parte si aceasta reteta, care a avut mare trecere la noi in familie. Este o reteta putin migaloasa, dar foarte aspectoasa si care e mai buna a doua zi.

Ingrediente
Aluat:
500 g faina
250 g untura
100 ml lapte caldut
100 g zahar
2 oua
1/2 cub drojdie
esenta de vanilie
coaja de lamaie

Crema;
200 ml lapte
200 g zahar
1 budinca vanilie
1 unt/margarina

Glazurra
200 ml apa
200 g zahar
1 lingura cacao

nuca de cocos

Prima data preparam crema pentru ca avem nevoie de ea rece. Praful de budinca il amestecam cu zaharul si putin lapte, iar restul de lapte il punem la foc. Cand laptele este fierbinte, punem amestecul de budinca amestecand continuu, lasam sa se ingroase compozitia si luam de pe foc. Adaugam margarina cubulete si amestecam pana se topeste si aluatul se ingroasa. Crema o transferam intr-un alt vas si o lasam sa se raceasca.



Prepararea aluatului: drojdia se dizolva in laptele caldut si se adauga peste faina. Formam un aluat omogen, dupa care adaugam restul ingredientelor. Cine vrea, poate sa il faca si la robot. Eu l-am facut cu mana. Obtinem un aluat nelipicios care il dam la frigider jumatate de ora.


Luam bucati de aluat, de marimea unui mar, pe care le intindem in fasii pe masa neunsa, fara faina (aluatul nu se va lipi). Eu pentru rulouri am folosit ... tulei de porumb .. cine are rude la tara stie :P. Nu se lipeste alutul deloc de ei si pe deasupra mai sunt si eco. Cine are rulouri de metal, sunt bune si alea, eu nu am avut.

Deci....  aluatul l-am intins, l-am taiat in fasii de aproximativ 5 cm si l-am rulat pe tulei. Am lasat sa se suprapuna putin aluatul dupa care le-am rulat putin ca sa se lipeasca marginile. Eu am lasat cam un centimetru liber la fiecare capat ca sa pot sa scot rulourile mai usor cand sunt coapte. Rulourile le-am dat la cuptor si le-am lasat pana s-au rumenit putin.


Dupa ce le-am scos din cuptor, le-am lasat sa se raceasca si m-am ocupat de tulei ca sa ii pot folosi si data viitoare. I-am spalat si i-am bagat in cuptorul cald, cu focul stins, ca sa se usuce. Daca ii lasati nespalati, dupa cateva utilizari vor mirosi a ranced si nu mai puteti sa ii folositi. Daca aveti "grija' de ei, se pot folosi cativa ani fara probleme.

Rulourile reci, se umplu cu crema care s-a racit intre timp cu ajutorul unei seringi de patiserie. Mie mi-a ramas crema, asa ca, daca vreti, puteti sa scoateti o parte din budinca si abia pe urma sa puneti margarina, eventual jumatate. Daca nu, faceti cum am facut eu: puneti crema ramasa in congelator si o aveti gata preparata pentru urmatoarea portie de rulouri


Pentru prepararea glazurii, puneti toate ingredientele la foc intr-o oala si le lasati pana cand se ingroasa putin. Glazura trebuie sa cada de pe lingura in fir continuu.

Glazura de ciocolata se toarna intr-o farfurie intinsa astfel incat sa puteti rula rulourile umplute fara a le murdari marginile, iar pe masura ce se termina mai completati cu glazura, dupa care le dat prin nuca de cocos.


Rulourile se pun in tava in care le-ati copt la uscat pentru o ora, dupa care le puteti pune una peste alta.

Iar aici ......... aliniereeaaaa!!! :)



miercuri, 18 ianuarie 2012

Bulete de branza

 Mersi Dora!!!


Ingrediente:
250 branza de burduf, crema Focsani, orice branza framantata
3 linguri de faina
1 ou
putin praf de copt
sare nu am pus ca era branza destul de sarata

Branza se da pe razatoarea fina, dupa care se amesteca cu faina si praful de copt Adaugam oul si din aluatul rezultat formam bilute de marirea unei cirese si le prajim in ulei incins.




Le lasam putin sa se roseasca dupa care le scoatem pe un prosop de bucatarie din hartie pentru a absoarbe excesul de ulei. Sunt foarte bune, crocante ... si se termina repede :)

Bulgari de zapada


O reteta din categoria celor facute de Craciun.

Ingrediente:
300 g faina
100 g zahar brun
2 lingurite praf de copt
2 lingurite cardamon ( am pus una)
100 g margarina
50 g alune tocate
1 ou
200 g branza de vaci
50 g stafide
zahar granulat

Intr-un vas amestecam ingredientele uscate: faina se amesteca cu zaharul brun, praful de copt si cardamonul.

Se adauga margarina, branza de vaci, alunele tocate, oul, si se mixeaza. La starsit adaugam si stafidele

Formam bilute, presaram deasupra zahar granulat, le asezam in hartiute de praline (mini-muffins) si le dam la cuptor. Eu le-am pus si intr- tava de mini-muffins de teama sa nu se deformeze, dar isi pastreaza foarte bine forma.

Ciuperci cu usturoi, rozmarin si cimbru

O reteta marca Jamie Oliver.... buna rau, rapida si care se termina si mai rapid.

Ingrediente:
500 g ciuperci
ulei de masline
rozmarin
cimbru
2 catei de usturoi pisat
20-30 g unt
sare
piper


Prepararea e cat se poate de simpla. Amestecati ciupercile cu toate condimentale, le puneti intr-un vas termorezistent si puneti bucatele de unt din loc in loc.

Vasul se pune la cuptorul incins pe functia grill .... si gata ciupercile noastre


luni, 16 ianuarie 2012

Zahar granulat


O reteta care am incercat-o inainte de sarbatori este cea de zahar granulat care mi-a prins tare bine. Reteta este preluata cu mici modificari de la Laura Adamache careia ii multumesc de o mie de ori.

Ingrediente:
100 g zahar pudra
1 lingura de amidon alimentar
cateva picaturi de apa

Pe blogul ei scrie ca trebuie folosit zahar pudra cumparat pentru ca are o cantitate de amidon in el, ceea ce impiedica sa se topeasca daca il puneti la cuptor. Ei, eu am folosit, zahar pudra facut in casa peste care am pus o lingura de amidon alimentar.

Zaharul si amidonul se amesteca cu cateva picaturi de apa pana se poate strange in mana, va capata consistenta nisipului ud. 

Se formeaza mici bulgari care se dau pe razatoarea mica si se lasa la uscat de pe o zi pe alta intr-o tava cu hartie de copt sau se pune la cuptor cam jumatate de ora la 50 grade.

Zaharul este perfect pentru fursecuri, folosit in locul acelor drajeuri colorate care pe mine ma enervau ca daca le puneam la cuptor se topeau.  Pe de alta parte, daca le puneti direct pe aluat, pur si simplu le presarati deasupra si se vor lipi singure.

Puteti pune si cateva picaturi de colorant alimentar pentru a obtine culoarea dorita.   



duminică, 15 ianuarie 2012

Ketchup de casa


Din categoria "retete puse bine si nepublicate" face parte si aceasta. Desi nu mai e vremea gogosarilor este o reteta foarte foarte buna. Eu nu sunt fan ketchup si cand spun asta ma refer la cel cumparat, in afara de pizza, nu il folosesc la nimic, dar cel de casa este atata de bun ca iti vine sa il mananci gol pe paine.
Bunnnn, gata cu laudele si sa incepem cu reteta:

Ingrediente (pt. 7 borcane de 400 ml):
8 gogosari
1 telina mai mare
5 ardei iuti
2 cepe rosii
2-3 foi dafin
½ l bulion fiert
125 ml otet
125 g zahar
Sare dupa gust


Legumele le taiem in bucati mari se le dam toate prin masina de carne. Le punem la foc adaugand foile de dafin, otetul si zaharul. Le lasam la fiert, iar la sfarsit adaugam si bulionul.



Daca vreti o consistenta mai omogena la sfarsit puteti pune putin blenderul in ketchup, insa dupa ce ati scos frunzele de dafin.

Ketchupul se pune in borcane cu capac, dupa care se pune in paturi. Dupa 24-48 ore, cand borcanele s-au racit se pun la dunst. Se lasa sa se raceasca in oala in care au fiert, dupa care se pot depozita in camara.


marți, 10 ianuarie 2012

Paste de casa cu sfecla rosie

Ador pastele in orice forma, motiv pentru care imi place sa experimentez chestii noi, arome noi de paste. Dupa prima incercare de paste cu spanac care mi-au placut foarte foarte mult, am incercat varianta de paste cu sfecla rosie. Reteta e clasica, se adauga doar pudra de sfecla rosie.

Ingrediente:
1 ou
100 g faina


Amestecam toate ingredientele pana obtinem un aluat omogen, dupa care il intindm, fie folosind masina de paste, fie cu sucitorul si il taiem dupa dorinta si pofta inimii. La mine s-a transformat in tagliatelle. FOOOOOOOAAARTEEEEE bune.



Pudra de sfecla rosie


In vara, am facut un experiment: dupa ce incercasem prima data varianta de pudra de spanac, am zis sa ma extind :D, asa ca am incercat varianta cu sfecla.

Metoda e simpla. Am taiat sfecla cu feliatorul de legume, asa-zisa "mandolina" si le-am pus pe o plasa si le-am lasat la uscat la soare, cam de pe o zi pe alta. Dupa ce s-au uscat aratau ca si petalele uscate de trandafir.

le-am pus in rasnita de cafea si voila: pudra de sfecla rosie

La ce o folosim? Vedeti in reteta urmatoare.

miercuri, 4 ianuarie 2012

Vegeta de casa



Am vazut pe diverse site-uri mai multe variante de vegeta de casa si desi erau 100% naturale, luau o groaza de timp, asa ca eu am ales o varianta mai usora; am cumparat legumele gata deshidratate. Le gasiti la Auchan, la raionul de produse la vrac.

Ingrediente:
morcov
patrunjel
pastarnac
ceapa
praz
sare de mare
 

 Mixati totul in rasnita pana obtineti consistenta dorita. Eu am preferat ca vegeta mea sa fie pudra. Am pus-o intr-un borcanel, am pregatit-o de sarbatoare si am dat-o cadou cuiva drag.

Mix pentru turta dulce


Ingrediente:
3 stelute anason
3 linguri de scortisoara
1 lingura de coriandru
1 lingura chimen
1 lingurita cuisoare
1 lingurita ghimbir pudra
1/4 lingurita nucsoara
1/4 lingurita cardamon




Procedeul e simplu: puneti totul in rasnita si macinati pana se amesteca toate mirodeniile.

Merge foarte bine pentru a da o aroma deosebita fursecurilor, aluaturilor de tarte, pentru pancakes, vafe, cafea sau oriunde credeti voi ca se potriveste. Oricum, mirosul e foarte imbietor :) .

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails