joi, 25 august 2011

Concurs Decorix

Particip la concurs cu reteta BRIOSE CU ANANAS CONFIAT



Pasi:

2. click pe stelute
3. alegeti prin ce cont vreti sa va logati Facebook, Gmail sau Yahoo
4. click pe AGREE
5. veti primi un mesaj de genul "Va multumim pentru votul acordat retetei "
Multumirile mele cred ca nu isi mai au rostul, dar in cazul in care ma ridic pe cele 3 trepte, va invit la o portie de muffins... daca nu, tot va invit, ca sunt bune rau :)

vineri, 19 august 2011

Carti de bucate ieftine la Diverta

In ultimele timp, am fost destul de des pe la Diverta, si asta pt ca au avut foarte multe carti la oferta.

Vreau sa va spun cam ce am gasit eu si probabil asa o sa va conving sa dati si voi o tura pe acolo.

De departe, cartea cea mai draga mie este 5 ingrediente de la Reader's Digest  (704 pagini), am ochit-o de mult timp, dar nu m-am indurat sa dau 99 lei pe ea, asa ca acum am luat-o la 29.90 lei.


O alta carte tot de la Reader's Digest este cea de mai jos. Desi dupa titlu ai zice ca este doar o carte de diete, are o gramada de retete frumos ilustrate... si aceasta la 29.90 lei, redusa de la 99 lei.


 Colectia de carti Cordon Bleu la 9.9 lei fiecare. Aveti de ales intre: Prajituri, Sosuri, Minuturi, Mic dejun sau Bucate la capac.


 Carti in limba engleza, mai micute ( aproximativ 60 pagini ) , sub forma de brosuri, la 4.9 lei fiecare, eu am ales doar cateva titluri.



Alta serie de carti tot in limba engleza, insa format A4 si vreo 100 si ceva de pagini la 9.9 lei fiecare.


Cam astea ar fi achizitiile, dar oricum, eu cand mai sunt in trecere mai arunc cate un ochi pentru ca stocul se reinnoieste frecvent.

duminică, 14 august 2011

Tarta cu zmeura


Reteta a fost facuta de pe vemea cand inca era zmeura prin piata, insa nu am avut timp sa o mai postez fiind foarte prinsa cu renovarile.

Ingrediente:
4 oua
4 linguri de faina
3 linguri de zahar
2 pliculete de vanilie
putin praf de copt

1 plic de budinca de vanilie
150-200 g zmeura proaspata
1 pliculet de gelatina

Albusurile le batem cu putina sare pana se albesc, dupa care adaugam zaharul putin cate putin.

Se adauga pe rand galbenusurile, iar la sfarsit adaugam faina, zaharul vaniliat si praful de copt.



Aluatul se pune intr-o tava de tarta unsa (cu scobitura aceea pe margine) si se da la cuptor 20-25 minute.


Se scoate tava din cuptor, se lasa aluatul la racit, timp in care se prepara budinca. Blatul se rastoarna, iar budinca se va pune pe fundul blatului.


Se aliniaza zmeura si se pune gelatina deasupra.

Tarta se da la rece pentru o ora  (cine are rabdare :p ), dupa care se poate taia.

duminică, 26 iunie 2011

Mini-tarte cu ceapa caramelizata si cascaval

Trebuie sa recunosc ca m-am lenevit.... Am facut reteta asta de vreo saptamana, dar nu am reusit sa imi mai fac timp si sa o postez. Este o reteta foarte buna, putin migaloasa, dar merita fiecare minut pentru rezultatul final. Reteta este inspirata de pe Tv Paprika.

Ingrediente pentru crusta:
250 g faina
120 g unt rece ( de la frigider)
50 ml apa cu gheata
1/2 lingurita sare
1/2 lingurita zahar

Ingrediente pentru umplutura:
2 cepe mai mari
3 oua
350 g smantana
100 g cascaval ( 75 g parmezan + 25 g branza Gruyere era originalul)

Incepem cu ceapa care trebuie taiata julienne dupa care o punem la calit pana devine translicida si o lasam sa se raceasca.

Pentru prepararea crustei amestecam faina cu sarea si zaharul intr-ul bol, adaugam untul taiat in cubulete si amestecm cu o furculita. Adaugam treptat apa pana se leaga aluatul si formam o bila pe care o punem in folie si o dam 10-15 minute la congelator sau jumatate de ora la frigider.

Este de preferat sa nu amestecati aluatul cu mana pentru ca aceasta ar duce la topirea untul si veti obtine un aluat, nu o crusta.


Dupa ce aluatul a stat la frigider, il intindem si taiem cercuri cu care vom tapeta formele de tarte. Aluatul trebuie sa fie ceva mai mare decat formele de tarte pentru a acoperi si peretii laterali, iar pe margini va trebui sa apasati putin pentru a iesi acele onduleuri specifice tartei.  

Peste fiecare forma de tarta punem o bucata de hartie de copt si umplem deasupra cu boabe de fasole. Acest mod de coacere se numeste "in orb" si este folosit pentru ca aluatul sa ramana la forma initiala si ulterior sa poata fi umplut.

Pana se coace crusta, pregatim umplutura. Amestecam ouale cu smantana si cascavalul, avand grija sa lasam putin aluat sa putem presara deasupra tartelor. Dupa ce compozitia s-a omogenizat, adaugam si ceapa calita.

Formele de tarte le scoatem de la cuptor dupa ce s-au copt, punem umplutura, adaugam cascaval deasupra si dam din nou la cuptor.


Sunt gata cand este rumenit cascavalul  si oul cu smantana s-au inchegat.

Gustul a fost extrem de bun, crusta foarte crocanta si pana si Elena care e o mofturoasa si jumatate a mancat vreo patru. Legat de ceapa, pentru cei care o sa strambe din nas ( de ex. Emese :) ) sa stiti ca nu este mirosul acela clasic de ceapa. Este usor dulceaga si merge foarte bine cu cascavalul. Ca sa o citez pe cineva: "Mie imi plac taiteii astia care i-ai pus :) (era vorba de fapt de ceapa taiata julienne).  Pofta buna!
 




miercuri, 8 iunie 2011

Masterchef ... un show marca Pro TV


Un reality show gastronomic vom avea ocazia sa vedem cat mai curand la Pro TV. 
Este un reality show realizat in 16 tari, printre care Marea Britanie, Australia, Statele Unite, Croatia, Grecia sau Suedia.  Cei interesati se por inscrie urmand cateva conditii:
  1. sa aiba peste 18 ani
  2. sa nu fie bucatari profesionisti
Eu zic ca nu sunt foarte multe conditii, motiv pentru care... spor la inscrieri. http://concurs.protv.ro/masterchef/

Eu  deja stiu care vor fi o parte din participanti :) ... Probabil Teo's Kitchen si Laura Adamache care, din punctul meu de vedere au niste retete foarte reusite.

vineri, 13 mai 2011

Delicii in bucatarie - o colectie Adevarul


Asa cum probabil ati vazut deja si pe la tv, de azi a aparut o noua colectie de carti de bucate de la Adevarul.
Colectia va cuprinde 13 volume, fiecare dintre carti fiind cu o anumita tematica:
  • Aperitive
  • Paste
  • Preparate la gratar
  • Dulciuri
  • Antreuri si gustari
  • Pizza s foccaciaa
  • Retete usoare si rapide
  • Peste
  • Carne
  • Preparate la microunde
  • Legume
  • Ciocolata
  • Retete traditionale romanesti
Calitatea cartii este exceptionala, toate retetele sunt prezentate pas cu pas in cateva imagini, asa ca felicitari pt. initiativa celor de la Adevarul.

Minusuri, sa spun asa.... dupa parerea mea, si dupa gusturile mele, mi se pare ca retetele sunt usor pretentioase si nu toate au aplicabilitate la noi, sa spun asa, deci au ingredientele, nu dintre cele mai comune. Repet, este doar parerea mea! Pe de alta parte, in carte veti gasi niste sfaturi de chef care cu siguranta va vor ajuta pe viitor.

Cateva exemple de retete:
  • Foie gras cu mandarine caramelizate, bacon si ceapa de apa
  • Timbale de brocolli si spuma de sunca
  • Salata de cicoare rosie
  • Pate din naut si vinete
  • Medalioane de mei cu sofran si rucola
  • Turta din alac cu rozmarin si seminte de pin
  • Clatite din faina de quinoa cu masline si fenicul
  • Caracatita cu dovlecei si ierburi aromate
Acestea fiind spuse, asteptam vinerea urmatoare cand o sa vina preferatele mele............ pastele.

joi, 12 mai 2011

Musaca de dovlecei


O reteta foarte rapida care seamana o tenta cu Varza a la Cluj. Probabil ca nu o fi cea mai apetisanta prezentare, dar gustul spune totul.

Ingrediente:
1 kg dovlecei  2 mai mari, in cazul meu)
1 ceapa
1 ardei (sau jumate rosu, jumate verde)
1/2 kg carne tocata
1 conserva de 400 g rosii cubulete
sare
piper
boia
busuioc
cimbru

Dovlecei se dau pe razatoare, se presara putina sare si se lasa jumatate de ora ca sa lase surplusul de apa, dupa care se scurg.

Se pune intr-o tigaie ceva mai mare ceapa si ardeiul la calit, iar dupa ce se inmoaie se aduga dovlecelul scurs de apa.



Condimentam cu piper si boia, sare nu a mai fost nevoie pt. ca am pus la inceput in dovlecei, dupa care adaugam conserva de rosii.

Amestecam sa se omogenizeze totul, adaugam carnea tocata, busuiocul si cimbru (cine are proaspat, cu atat mai bine) si luam de pe foc in momentul in care carnea si-a schimbat culoarea.

Transferam toata compozitia intr-un vas rezistent la transfer uns cu ulei si dam la cuptor pentru 45 minute.

Noi am servit cu smantana alaturi. Este o reteta rapida si merge foarte bine atunci cand vrei ... altceva.

miercuri, 4 mai 2011

Tarta cu rubarba si mere

Saptamana trecuta am luat pt prima data rubarba... Am ajuns acasa, m-am pus pe cautat retete, si cum nu am gasit cam ce vroiam, am pus de ici de colo sa iasa reteta asta. Aluatul este un aluat de baza pt. tarte, l-am luat din cartea 500 de retete de placinte si tarte, iar restul e creatie :)

Ingrediente pt. aluat:
200 g faina
60 g margarina
60 g unt rece
1 ou
1 lingurita otet
1 lingura apa cu gheata
un praf de sare

Ingrediente pt. umplutura:
350 g rubarba ( 10 tije au fost la mine)
4 mere
200 g zahar
200 ml apa
1 plic de gelatina

Rubarba se curata de partea atoasa si se taie rondele subtiri. Se pune rubarba la foc cu zaharul si apa, dupa care curatam merele si le adaugam peste.


Lasam compozitia la foc pana scade si incepe sa se lege ca o dulceata. Tragem la o parte, lasam sa se raceasca si ne apucam de baza de aluat.

Faina se amesteca intr-un bol impreuna cu sarea, se adauga untul rece taiat in cubulete si margarina.

Amestecam totul cu mixerul, veti vedea ca va rezulta un aluat sfaramicios, dupa care punem peste oul care a fost batut separat cu lingura de apa si cea de otet.


Veti obtine un aluat destul de lipicos, pe care il trasferati pe o folie si dati la frigider pt. 30-40 minute sa se intareasca putin.



Aluatul l-am intins cu mana direct in tava de tarta, l-am impuns cu furculita si l-am dat la cuptor.

Intre timp preparam umplutura. Intr-un bol pregatim gelatina dupa instructiuni si o amestecam cu compozitia de rubarba si mere.


Compozitia se toarna peste aluatul copt si lasam la rece 2 ore cat sa se lege gelatina.

Gustul final a fost foarte bun, dulce acrisor, iar alutul nu a avut nevoie de zahar, fiind suficient de dulce umplutura.


marți, 26 aprilie 2011

Madlene


 Mi-am achizitionat de ceva timp tavi pentru madlene, pe care sincera sa fiu, mi le doream de foarte mult timp, asa ca de ceva timp le-am pus la munca. Reteta aleasa a fost din cartea Ghidul dulciurilor de casa.


Ingrediente:
125 g unt
250 g zahar
5 oua
200 g faina
2 lingurite esenta de rom
1 zahar vanilat

Zaharul se amesteca intr-un vas cu vanilia si untul la tempeatura camerei.

Ouale se separa, se adauga galbenusurile unul cate unul, amestecand dupa fiecare, dupa care adaugam esenta de rom.


Se inglobeaza faina putin cate putin, si se amesteca pana rezulta un aluat omogen.

Albusurile se bat spuma intr-un bol separat si se incorporeaza usor in crema de oua, amestecand cu lingura de jos in sus. O sa rezulte un aluat pufos si aerat.


Se ung tavile de madlene, eu a 2a tura le-am pudrat si cu faina ca sa se desprinda mai usor de pe tava, si se dau la cuptor pentru 8-10 minute.

Din cantitatea aceasta de aluat mie mi-au iesit in jur de 6-7 tavi. este suficient in fiecare scobitura sa puneti o lingurita de aluat. 
  

 Ca de obicei, impresia generala: pentru gustul meu au iesit cam dulci si daca voi repeta reteta o sa pun ceva mai putin zahar pentru ca mi-ar fi placut sa fe ceva mai crocante, iar dupa ce s-au racit au devenit usor lipicioare. Per ansamblu, sunt bune si merg foarte bine cu o cana de lapte la micul dejun. O sa incerc si o varianta sarata, cel putin de dragul tavilor :)

joi, 21 aprilie 2011

Oua de Paste vopsite natural

Pentru ca deja este foarte putin timp pana la Paste, m-am gandit ca sunt persoane care probabil si-ar dori sa vopseasca ouale in mod natural, prin urmare, am facut aceasta postare.

Cum procedam?
Spalam ouale si le punem intr-o oala cu apa cat sa le acopere. Adaugam 2-3 linguri de otet si "vopseaua naturala". Din momentul in care apa incepe sa fiarba, reducem focul la minim si mai lasam pe foc 15-20 minute.

Iata ce ar trebui sa folositi pentru obtinerea unor culori naturale:

Rosu - foi de ceapa rosie

Portocaliu - coji de portocale , foi de ceapa alba

Galben - coji de lamaie, morcovi, turmeric, sofran

Verde - spanac, urzici, salata verde

Albastru - varza rosie

Maro - frunze de nuc

Oua cu model:
1. O metoda care o folosea bunica, era aceea cu frunzele pe oua. Se culeg frunze de diferite forme (asta era sarcina noastra tot timpul :) ) care se prind sub un ciorap si ulterior se leaga cu un snur. Se pun la fiert, iar cand vor fi gata, partea unde a fost frunza ramane alba.

2. Daca doriti sa obtineti oua "incondeiate" este suficient sa desenati cu un creion de ulei (cerat) ceea ce doriti pe ou, dupa care le puneti in vopsea. Partea pe care a fost scris cu creionul cerat va ramane alba.

3. Pentru oua dungate prindeti cateva elastce de bani in jurul oualor.

luni, 18 aprilie 2011

Sufle de conopida

Ingrediente:
1 conopida mai mica
200 g sunca, salam (ce aveti prin frigider)
150 g parmezan
3 oua
100 g smantana
1 lingura faina
parunjel verde
sare
piper

Conopida se spala, se desprinde in buchetele si se pune la fiert in apa cu sare.


Ouale se bat impreuna cu faina, se condimenteaza, dupa care adaugam smantana si patrunjelul. Daca vi se pare ca nu este suficient de fluida compozitia, mai puteti adauga cateva linguri de lapte.


Dupa ce compozitia s-a omogenizam adaugam sunca patratele si parmezanul. O parte din parmezan se pastreaza pentru a fi presarat deasupra.

Conopida fiarta se pune intr-un vas termorezistent, adaugam compozitia de oua peste si dam la cuptor.


Lasam sufletul cam jumatate de ora la cuptor, dupa care il scoatem, presaram parmezan ras deasupra si, optional, putem orna cu felii de rosii, dupa care mai dam la cuptor sa se rumeneasca putin.


luni, 11 aprilie 2011

Pasta de telemea

Fara prea mult tam-tam, o pasta super buna, super rapida, care merge atunci cand vrei ceva de uns pe paine.
Reteta de la Simo ....... mersi Simo :0)
Ingrediente:
500 g telemea
4 oua fierte
maioneza dintr-un ou
sare
piper

Telemeaua se da pe razatoare, dupa care razuim ouale fierte.
Punem telemeaua si ouale intr-un bol, adaugam maioneza si condimentam cu sare, piper.
Si .... Voila.... gata e pasta noastra de telemea. Reteta merge perfect mai ales ca acum vine vremea cand incepem sa gasim telemea pe la tarani prin piata, asa ca va fi super cu niste rosii alaturi.
Pofta Buna!


Coji de portocale confiate


Da, stiu ca a trecut un secol de cand nu am mai facut o postare pe blog, insa au avut loc unele schimbari in viata mea. In momentul de fata ... totul e bine... e cel mai bine :)
Bunnnnnn, de ceva vreme am facut coji de porto confiate insa nu am avut deloc timp sa mai fac si postarea.


Ingrediente:

1 kg coji de portocale

1 kg zahar
Eu cojile de portocale le-am pastrat la frigider pana am adunat un kg. Se indeparteaza partea alba de pe fiecare coaja, dupa care se taie in fasii subtiri.




Cojile se pun intr-o oala cu apa si se fierb in 3 ape. Cand apa incepe sa fiarba, se scurge apa si se pun din nou la fiert. Se repeta procedeul de 3 ori. Cojile se fierb pt. a iesi amareala din ele.


Dupa a treia fierbere, cojile se scurg si se adauga zaharul. Se lasa la foc mic pana se topeste zaharul, 30-45 minute pana cand acestea devin translucide.

Transferam cojile pe o tava tapetata cu hartie de copt si le lasam putin sa se usuce. Cine doreste poate sa presare zahar pe ele.
Cojile de portocale confiate se pot pastra cateva luni intr-un recipient inchis. Merg foarte bine cinsumate pe post de "ceva dulce" sau la fel de bine puteti decora inghetata sau diverse alte deserturi cu ea.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails